Un nou refugiu montan a fost amplasat în Munții Bucegi, pe traseul ce urcă spre Vârful Omu, la o altitudine de 2.350 de metri. Acesta este primul dintr-un total de 12 astfel de structuri destinate să ofere adăpost și asistență rapidă turiștilor aflați în dificultate.
Refugiul, montat cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație și al echipei Salvamont Prahova, este echipat cu două paturi, panou fotovoltaic pentru iluminat, apă potabilă, trusă de prim ajutor, grup sanitar și sistem de încălzire electrică. De asemenea, dispune de o alarmă acustică activabilă prin apelul de urgență 112, iar accesul se va face pe bază de cod, pentru a asigura o utilizare corectă.
Structurile vor fi verificate periodic pentru a se asigura că respectă standardele de siguranță și funcționalitate. Refugiul din Bucegi va mai necesita lucrări de ancorare pentru a face față condițiilor meteorologice specifice zonei. Publicul va fi anunțat atunci când acesta va fi deschis oficial și va putea fi folosit.
Proiectul este realizat în parteneriat public-privat și urmărește creșterea nivelului de siguranță în zonele montane, oferind soluții concrete pentru protejarea turiștilor și sporirea rezilienței comunităților.