Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, susținuți de ofițerii Direcției Generale Anticorupție, au efectuat luni, 18 august, percheziții la sediul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Vâlcea și la locuințele unor polițiști rutieri, dar și ale altor persoane implicate. Acțiunea a vizat și autovehiculele utilizate de cei suspectați.
Operațiunea se leagă de modul în care au fost gestionate suspendările permiselor de conducere, în special privind înregistrarea acestor sancțiuni în sistemul informatic. Dosarul penal vizează mai multe infracțiuni de corupție legate de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Au fost executate 12 mandate de percheziție domiciliară, inclusiv în două birouri ale IPJ Vâlcea, precum și trei ordonanțe de ridicare de înscrisuri și bunuri de la sediul instituției. Patru persoane, printre care și doi agenți de poliție, vor fi audiate în vederea continuării investigațiilor.
Pentru derularea operațiunii, anchetatorii au fost sprijiniți de Brigada de Operațiuni Speciale Pitești și de jandarmii din Vâlcea și Craiova. Măsurile legale vor fi aplicate progresiv, în funcție de dovezile adunate în urma perchezițiilor.