Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a susţinut vineri necesitatea schimbării modului de numire a conducătorilor companiilor de stat. Potrivit acestuia, mulți dintre cei care ocupă astfel de funcții nu sunt motivați de salarii, ci de posibilitățile de a face „combinații” din pozițiile deținute.
Miruţă a explicat că, în prezent, unii manageri nu sunt atrași de veniturile lunare, care pot ajunge până la 50.000 de lei, ci de avantajele și influența pe care le pot obține. El a propus ca performanța acestora să fie evaluată mai riguros, iar salariile mari să fie acordate doar după demonstrarea rezultatelor concrete.
Ministrul a menționat că există propuneri de modificare a Ordonanței 109, unele dintre ele nefăcând modificări esențiale, iar altele venind cu schimbări clare. El a susținut că este nevoie de o legislație care să asigure stabilitatea și responsabilizarea conducerilor, dar și de evaluări regulate.
De asemenea, Miruţă a propus ca evaluarea managerilor companiilor strategice să fie făcută de o echipă subordonată direct premierului, formată din experți din companii mari. Acest lucru, susține el, ar asigura o analiză obiectivă și departe de influențe politice.
În încheiere, ministrul a subliniat că unele companii de stat sunt folosite ca instrumente care nu deservesc interesele publice, ci interese particulare, afectând astfel economia națională.