Peste 200.000 de adolescenți și tineri din Italia se confruntă cu o retragere severă din viața socială, un fenomen cunoscut sub numele de hikikomori. Această formă de izolare voluntară, care a fost inițial identificată în Japonia, capătă proporții alarmante și în societățile occidentale, inclusiv în Italia. Specialiștii atrag atenția asupra faptului că această problemă are rădăcini adânci în presiunile sociale, în accesul nelimitat la tehnologie și în dinamica familială contemporană.
Psihologii care studiază acest fenomen îl împart în trei etape distincte. În prima fază, tinerii încep să evite activitățile sociale și să manifestă reticență față de școală. A doua etapă este marcată de abandonul școlar și de ruptura din ce în ce mai adâncă cu lumea exterioară. Faza cea mai gravă este cea în care tinerul se închide complet în camera sa, întrerupând orice formă de comunicare cu părinții și cu cei din jur.
Cercetătorii au observat că majoritatea celor afectați sunt băieți, iar cazurile cele mai severe sunt predominante în rândul bărbaților. Printre factorii care contribuie la apariția și agravarea fenomenului se numără anxietatea socială, teama de eșec, presiunea școlară și expunerea constantă la conținuturi digitale care generează stres.
Rolul tehnologiei și al rețelelor sociale este semnificativ. Tinerii se confruntă cu o avalanșă de informații negative, iar algoritmii îi împing către conținuturi care amplifică teama și pesimismul. În plus, accesul nelimitat la internet și jocurile video devin uneori mijloace de evadare din realitate, dar și surse de dependență și de ruptură față de viața reală.
Dinamica familială joacă, de asemenea, un rol crucial. Părinții din societățile moderne tind să fie mai protecționiști și mai intruzivi, ceea ce poate împiedica dezvoltarea autonomiei emocionale a tinerilor. În unele cazuri, relația dintre părinți și copii devine una simbiotică și disfuncțională, făcând ca tranziția spre vârsta adultă să fie blocată.
Semnalele de avertizare includ retragerea din activitățile sociale, evitarea școlii, reducerea comunicării cu părinții și modificarea programului de somn. Este important ca părinții și profesorii să recunoască aceste semne și să acționeze rapid, printr-o abordare empatică și susținută, evitând presiunile și amenințările.
Soluțiile propuse de experți implică colaborarea dintre școală și familie, crearea de planuri educaționale personalizate și oferirea de sprijin psihologic atât tinerilor, cât și părinților. Este esențial să se înțeleagă că hikikomori nu este doar o problemă individuală, ci una care reflectă deficiențe ale societății moderne.
În concluzie, fenomenul hikikomori reprezintă un semnal de alarmă pentru societatea contemporană, care trebuie să găsească modalități de a sprijini tinerii în fața presiunilor tot mai complexe ale lumii de astăzi.
