Estonia construiește un sistem defensiv de 40 km la granița cu Rusia

În următorii doi ani, Estonia va finaliza un amplu proiect defensiv la granița sud-estică cu Rusia, constând în șanțuri antitanc pe o distanță de aproximativ 40 de kilometri. Inițiativa face parte din eforturile de consolidare a apărării statelor baltice, iar lucrările au demarat deja.

Potrivit unui reprezentant al Forțelor de Apărare Estoniene, zona sud-estică a țării necesită astfel de structuri, deoarece nu beneficiază de bariere naturale precum cele din nord-est, unde se află râul Narva și lacul Peipus. Proiectul va include, pe lângă șanțuri, și aproximativ 600 de buncăre, care vor fi amplasate strategic.

Deja, în apropierea localității Vinski, există un segment pilot de șanț antitanc, situat în interiorul gardului de frontieră, unde au fost deja montate obstacole suplimentare precum sârmă ghimpată și „dinți de dragon”.

Sistemul defensiv va acoperi o zonă cu o adâncime de până la 40 de kilometri, pornind de la granița cu Rusia, iar lucrările se concentrează în special în zonele împădurite, unde monitorizarea este mai dificilă.

Scopul principal al acestor fortificații este acela de a încetini orice potențială încercare de înaintare a unor forțe ostile și de a câștiga timp necesar pentru mobilizare și reacție. Autoritățile estoniene au precizat că, deși nu există o amenințare militară imediată, pregătirea rămâne esențială.

Proiectul urmează să fie finalizat până la sfârșitul anului 2027.