Donald Trump numește economist conservator la șefia agenției de statistici privind forța de muncă

Donald Trump a desemnat un economist ales dintr-un cerc de gândire conservatoare pentru a prelua conducerea principalului organism statistic economic al Statelor Unite. Decizia vine la scurt timp după înlăturarea din funcție a șefei anterioare, care publicase date ce evidențiau o înrăutățire a situației pieței muncii.

La începutul lunii august, președintele american a acuzat-o fără dovezi pe Erika McEntarfer că ar fi manipulat cifrele pentru a dăuna imaginii administrației sale, solicitând demisia imediată a acesteia. Anunțul a stârnit reacții puternice atât în rândul economiștilor, cât și în cel al opoziției.

„Mă bucur să anunț numirea economistului de renume E.J. Antoni în funcția de comisar al Biroului de Statistici privind Ocuparea Forței de Muncă”, a declarat Trump pe rețeaua sa socială. „Economia noastră este înfloritoare, iar E.J. se va asigura că toate cifrele publicate vor fi corecte și oneste”, a adăugat el.

Antoni, care se ocupă de probleme economice în cadrul Heritage Foundation, o organizație cunoscută pentru pozițiile sale conservatoare, a publicat numeroase articole care susțin politicile președintelului republican.

Biroul de Statistici revizuiește periodic datele referitoare la piața muncii, uneori cu ajustări semnificative. La începutul lunii august, o astfel de revizuire a redus cu peste 250.000 numărul locurilor de muncă raportate în ultimele două luni. Această corecție a declanșat nemulțumirea lui Trump, care a decis să o înlăture pe McEntarfer, acuzând-o, tot fără dovezi, că ar fi falsificat cifrele pentru a favoriza partidul democrat în ultimele alegeri prezidențiale.