Un turist de 54 de ani, originar din Mioveni, care era cazat într-un hotel din Sinaia, a fost găsit decedat, după ce a fost dat dispărut în ziua de vineri. Corpul neînsuflețit a fost descoperit de polițiști într-o zonă stâncoasă, cu teren accidentat.
Salvamont din Sinaia a intervenit pentru recuperarea cadavrului, într-o operațiune care a necesitat eforturi susținute, datorită reliefului dificil. Potrivit unor surse, bărbatul obișnuia să consume alcool și a fost raportat dispărut după ce nu a mai răspuns la apelurile telefonice.
Investigarea cazului continuă sub coordonarea autorităților competente.