Începând cu 1 septembrie, Republica Moldova va dispune de instrumente legale clare pentru a interveni împotriva aeronavelor fără pilot care pătrund ilegal în spațiul său aerian. Potrivit noii legi, publicate recent în Monitorul Oficial, autoritățile vor putea distruge, neutraliza sau prelua controlul asupra dronelor care încalcă frontiera aeriană a țării.
Dispozițiile legii permit atât Forțelor Aeriene, subordonate Ministerului Apărării, cât și Poliției de Frontieră, să ia măsuri decisive în astfel de situații. În cazurile în care interceptarea nu este posibilă, autoritățile vor avea dreptul să imobilizeze sau să distrugă dispozitivele, inclusiv prin blocarea funcțiilor de comandă și comunicație.
Legea acoperă și scenariile care implică aeronave civile sau de stat cu pilot la bord. În situații verificate de utilizare neautorizată a spațiului aerian, Ministerul Apărării va asigura protecția necesară, iar instituțiile vor colabora pentru a garanta securitatea națională.
Cadrul normativ reglementează raporturile juridice, organizatorice și administrative legate de securitatea aeriană, precum și competențele specifice pentru aplicarea măsurilor de intervenție. Elaborată de Ministerul Apărării, legea răspunde unor necesități generate de contextul regional și de lacunele legislative identificate în domeniu.