Prima zi de activitate operațională a unității românești RO GFFF-V din Grecia a avut loc duminică, în baza de la Nea Makri, unde forțele române lucrează alături de colegii francezi. Acțiunile derulate au inclus exerciții demonstrative, prezentări ale tehnicilor și echipamentelor, precum și dezbateri privind procedurile de intervenție.
Pregătirea comună va continua în zilele următoare, cu scopul de a asigura o integrare deplină a echipelor româno-franceze. Astfel, în cazul unor situații reale de urgență, cele două contingente vor putea acționa unitar, oferind sprijin comunităților din Grecia. Toate activitățile se desfășoară în strânsă colaborare cu autoritățile elene, care coordonează eforturile modulelor internaționale.