Ministrul turc al transporturilor, Abdulkadir Uraloglu, a fost sancționat cu amendă după ce a publicat pe rețelele de socializare un clip în care conducea cu 225 km/h pe autostradă, depășind semnificativ limita legală de viteză. În înregistrare, aparută inițial pe platforma X, ministrul era surprins la volan, în timp ce vehiculul său depășea alte mașini pe autostrada Ankara-Nigde. Pe fundal se auzea o melodie populară și fragmente dintr-un discurs al președintelui Recep Tayyip Erdoğan, care lăuda realizările infrastructurale ale guvernului.
După ce filmarea a stârnit reacții puternice în spațiul online, autoritățile competente au aplicat o amendă de 9.267 de lire turcești (echivalentul a aproximativ 280 de dolari) pentru încălcarea regulilor de circulație. Ministrul și-a exprimat ulterior regretul public, postând o poză cu amenda primită și scriind: „Îmi cer scuze față de națiunea noastră”.
Conform legislației în vigoare, viteza maximă admisă pe autostrăzile din Turcia este de 140 km/oră. Statisticile oficiale indică faptul că, doar în anul trecut, au avut loc aproape 1,5 milioane de accidente rutiere, în care și-au pierdut viața peste 6.350 de persoane.