Autoritățile Administrației Parcului Național Semenic–Cheile Carașului, în parteneriat cu Jandarmeria Română, au intensificat activitățile de patrulare și verificare în zonele protejate. Acțiunile desfășurate vizează atât traseele turistice, cât și zonele cu regim special de conservare.
Scopul principal al acestor măsuri este prevenirea și sanctionarea comportamentelor ilegale, printre care se numără pășunatul neautorizat, recoltarea ilegală a resurselor naturale, amplasarea necorespunzătoare a taberelor sau aprinderea de focuri în locuri interzise. De asemenea, se urmărește interzicerea accesului cu vehicule motorizate în afara drumurilor special amenajate și combaterea abandonării deșeurilor.
Pe lângă rolul de control, patrulele mixte au și o misiune de informare și conștientizare a turiștilor cu privire la regulile de vizitare corectă și importanța protejării biodiversității. Fiecare vizitator este îndemnat să respecte normele și să contribuie activ la păstrarea peisajului și a resurselor naturale.
Această colaborare între administrația parcului și forțele de ordine are ca scop asigurarea siguranței turiștilor, protejarea mediului și conservarea patrimoniului natural al zonei montane banățene.