Curtea Supremă a Statelor Unite se va pronunța toamna acestui an cu privire la un caz care ar putea amenința legalitatea căsătoriilor între persoane de același sex, la un deceniu de la recunoașterea federală a acestora.
În centrul disputei se află Kim Davis, o fostă funcționară publică din Kentucky, care a refuzat să elibereze licențe de căsătorie unui cuplu homosexual, invocând convingeri religioase. Ca urmare, a fost condamnată la șase zile de detenție și obligată să plătească daune morale și cheltuieli de judecată în valoare de peste 360.000 de dolari.
Avocatul său, Mathew Staver, susține că Davis este prima persoană din istoria țării arestată pentru a-și exercita libertatea religioasă în fața unei definiții noi a căsătoriei. Contestația depusă se bazează pe Primul Amendament, care interzice adoptarea de legi ce restricționează libertatea de credință.
Însă, până acum, toate instanțele au respins argumentele, subliniind că, în calitate de reprezentant al statului, Davis nu poate invoca libertatea religioasă pentru a nu-și îndeplini atribuțiile oficiale.
Sentința Curții Supreme va avea implicații majore nu doar asupra cazului individual, ci și asupra echilibrului dintre drepturile civile și libertățile religioase în Statele Unite. Decizia vine într-un context în care anumite drepturi fundamentale, cum ar fi accesul la avort, au fost recent reexaminate și restricționate.
Curtea va analiza dacă acceptă sau nu cazul pentru reevaluare. Până acum, niciuna dintre instanțele inferioare nu a considerat că argumentele aduc ceva nou sau semnificativ în disputa juridică.