Președintele Ahmed al-Sharaa se confruntă cu o criză profundă a autorității, după ce viziunea sa de stat centralizat a intrat în coliziune directă cu cererile tot mai pregnante ale minorităților etnice și religioase din Siria. În ciuda preluării rapide a puterii la sfârșitul anului trecut, noul conducător nu a reușit să consolideze controlul asupra întregii țări, ci a generat o spirală de violențe și tensiuni sectare.
După înlăturarea regimului Assad, forțele loiale noului guvern au inițiat o serie de represiuni sângeroase împotriva comunităților alawite și druze, acțiuni care au atins apogeul în ceea ce a fost denumit „Marșul Negru”. Aceste evenimente au condus la o ruptură profundă între Damasc și grupurile minoritare, care acum caută modalități de a-și proteja autonomia.
Diviziunile dintre facțiunile druze ilustrează complexitatea situației. Pe de o parte, un segment condus de șeicul Laith al-Balaut caută o înțelegere cu regimul, în timp ce o aripă condusă de șeicul Hikmat al-Hajri respinge orice colaborare cu guvernarea lui Sharaa, considerând-o o amenințare existențială. Această din urmă tabără beneficiază de sprijin extern, inclusiv din partea comunităților druze din Israel.
Nici relația cu populația kurdă nu a evoluat conform așteptărilor inițiale. Deși au existat discuții privind integrarea Forțelor Democratice Siriene în structurile de securitate naționale, încrederea s-a erodat rapid pe fondul violențelor împotriva altor minorități. Kurzii, care și-au amintit rapid de luptele împotriva Statului Islamic, au devenit din ce în ce mai sceptici față de intențiile regimului.
Punctul de cumpănă a fost Conferința de la Al-Hasakah, desfășurată în august, unde reprezentanți ai principalelor minorități – kurzi, druzi, alawiți, creștini, turkmeni și alții – au discutat despre viitorul Siriei. Principalul mesaj al întâlnirii a fost cererea de descentralizare și transformarea țării într-o federație de entități autonome.
Această viziune contrastează radical cu obiectivul regimului de a menține o structură statală unitară și centralizată. Ministrul de externe sirian a respins imediat propunerile, insistând asupra modelului de stat unitar. Totuși, presiunile continuă să crească, iar regimul se confruntă cu o alegere dificilă: fie acceptă o oarecare formă de descentralizare, fie riscă o confruntare deschisă cu multiple grupuri armate.
Situația este complicată și de factorii externi. Turcia, care a oferit inițial sprijin lui Sharaa, urmărește să-și extindă influența asupra Siriei, în timp ce Qatar speră să obțină control economic semnificativ. În același timp, Israelul monitorizează cu atenție evoluțiile din sudul țării, unde comunitățile druze primesc un anumit grad de protecție.
Analiștii avertizează că regimul se află la un punct de cotitură critic. Capacitatea de a menține controlul asupra întregului teritoriu sirian este din ce în ce mai discutabilă, iar cererile de autonomie regională devin tot mai pregnante. Fără o schimbare semnificativă de abordare, riscul de fragmentare a țării devine tot mai real.
În ultimele săptămâni, autoritățile au încercat să demonstreze voința de a combate violența prin arestarea unor suspecți implicați în atacurile împotriva minorităților. Totuși, măsurile sunt privite cu scepticism de comunitățile vizate, care consideră că aceste acțiuni vin prea târziu și nu abordează cauzele fundamentale ale crizei.
Viitorul Siriei pare să se îndrepte spre o confruntare inevitabilă între viziunea centralizatoră a regimului și aspirațiile de autonomie ale grupurilor minoritare. Cum acest conflict se va desfășura rămâne una dintre cele mai pressante întrebări ale geopoliticii orientale contemporane.
