Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a decis să respingă înscrierea Partidului Politic „Moldova Mare” pentru scrutinul parlamentar din 28 septembrie. Decizia a fost luată pe motivul că unul dintre candidații formațiunii nu îndeplinește condițiile legale, având antecedente penale, ceea ce a invalidat întreaga listă electorală.
Partidul, condus de Victoria Furtună, a fost exclus din cursa electorală în urma verificărilor efectuate de autorități. Furtună, anterior procuror, se află sub sancțiuni europene, aplicată împreună cu alți apropiați ai omului de afaceri Ilan Șor. Aceste măsuri implică înghețarea conturilor și restricții de circulație atât în spațiul european, cât și în țară.
Totodată, CEC a respins și candidatura altui partid, „Pentru Oameni, Natură și Animale”, invocând nereguli în procedura de nominalizare a candidaților.
Până în prezent, au fost validate 16 formațiuni politice care vor concura în alegerile parlamentare. Campania electorală va începe oficial pe 29 august.