Ministerul Culturii a demarat procedurile necesare pentru transpunerea în legislația națională a Regulamentului european privind libertatea mass-mediei. Acesta va fi obligatoriu în toate statele membre ale Uniunii Europene începând cu data de 8 august.
Autoritățile române colaborează cu Parlamentul, Consiliul Național al Audiovizualului, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, precum și cu societatea civilă și asociațiile de profil. Propunerile de modificare a cadrului normativ vor fi supuse în curând consultării publice.
Noul act normativ european are ca obiectiv garantarea libertății presei, a pluralismului media și a responsabilității editoriale. Printre măsurile esențiale se numără protecția jurnaliștilor împotriva supravegherii abuzive și a intimidării, precum și asigurarea securității surselor de informare.
De asemenea, se impun reguli clare privind transparența proprietății media și a finanțării publice acordate instituțiilor de presă. Vor fi create mecanisme menite să contracareze orice încercare de ingerință politică sau economică în activitatea editorială, astfel încât independența redacțiilor să fie efectiv asigurată.
La nivel european, statele membre se află în faze diferite de implementare. Țări precum Finlanda sau Irlanda au deja un cadru legislativ compatibil, în timp ce altele, printre care Franța, Polonia sau Slovacia, sunt încă în proces de elaborare sau de dezbatere publică a propunerilor.