Curtea de Apel din Atena a aprobat extrădarea oligarhului Vladimir Plahotniuc către Republica Moldova. Decizia finală va fi luată de Ministerul Justiției din Grecia. Ședința a avut loc în absența acuzatului, fiind prezenți doar avocații săi și reprezentanți ai Ambasadei Moldovei.
Plahotniuc și asociatul său, Constantin Țuțu, au fost prinși la aeroportul din Atena pe 22 iulie, în timp ce încercau să plece la Dubai folosind documente false. Ulterior, cei doi au fost aduși în fața instanței, iar apoi escortați la penitenciarul Korydallos, unde au fost ținuți în arest preventiv.
Acesta a fugit din Republica Moldova în iunie 2019, imediat după ce a părăsit puterea. Este cercetat în mai multe dosare penale. În ultima perioadă, a fost semnalat că ar fi efectuat mai multe vizite la Moscova tot cu identități false.