Guvernul indian a reușit să recupereze o serie de pietre prețioase cu semnificație religioasă și culturală, după ce a intervenit pentru a împiedica vânzarea lor la o licitație organizată de casa Sotheby’s din Hong Kong. Potrivit unui anunț făcut de premierul Narendra Modi, aceste artefacte, considerate parte integrantă a patrimoniului indian și budist, vor fi expuse publicului în curând.
„De îndată ce am aflat că aceste obiecte au fost incluse într-o licitație internațională, am acționat imediat pentru a le readuce în patrie”, a declarat liderul indian pe rețelele sociale.
Pietrele, cunoscute sub numele de „Pietrele Piprahwa”, datează din secolul al III-lea î.Hr. și au fost descoperite în 1898 în nordul Indiei, pe atunci sub stăpânire britanică. Ele provin dintr-o zonă apropiată de locul unde se crede că s-a născut Buddha.
Ministerul Culturii din India a descris această repatriere drept una dintre cele mai importante din istoria recentă a țării. „Aceste relicve au o valoare spirituală imensă pentru comunitățile budiste și reprezintă o comoară arheologică de neprețuit”, a subliniat ministrul Gajendra Singh Shekhawat. Autoritățile au solicitat, de asemenea, scuze oficiale de la casa de licitații și publicarea integrală a documentelor care atestă proveniența lor.
Sotheby’s a confirmat că a cooperat pentru returnarea pietrelor, declarându-se „încântați” de soluționarea cazului. Conform informațiilor furnizate, artefactele au fost descoperite de arheologul britanic William Claxton Peppe, care le-a donat în mare parte guvernului colonial. O mică parte a rămas în posesia familiei sale și a ajuns ulterior pe piața de licitații.