În ciuda provocărilor financiare generate de conflictul armat, autoritățile de la Kiev au decis să sporească alocările pentru educație și să mărească salariile cadrelor didactice începând cu anul 2026. Președintele Volodimir Zelenski a confirmat că statul va respecta integral angajamentele sociale, iar bugetul pentru învățământ va primi suplimentar 66 de miliarde grivne.
Proiectul bugetar, prezentat recent premierului, include și alocări sporite pentru sistemul medical. Cheltuielile totale vor crește cu aproximativ 8,5 miliarde de euro, iar deficitul bugetar este estimat la 18,4% din PIB.
Pentru apărare se vor aloca în plus aproape 3,5 miliarde de euro, iar pentru pensii – peste 2,5 miliarde de euro. Aproape jumătate din buget va fi acoperit din finanțări externe, Kievul estimând venituri de aproximativ 43 de miliarde euro din aceste surse.
De remarcat că, de la începutul conflictului, Ucraina a utilizat peste 122 de miliarde de euro sub formă de ajutoare și împrumuturi externe pentru a-și susține bugetul național.