Mihai Polițeanu, primarul municipiului Ploiești, se va căsători în weekendul acesta. Potrivit unor surse locale, evenimentul va avea loc sâmbătă, 20 septembrie, când edilul va oficializa legătura cu Elena Ghioc. Ceremonia religioasă va fi organizată într-un lăcaș de cult din oraș, iar petrecerea va fi găzduită de un local din județ.
Este al treilea primar consecutiv al Ploieștiului care alege să se însoare în timp ce deține funcția publică. În anii anteriori, și predecesorii săi, Adrian Dobre și Andrei Volosevici, au făcut același pas.
Noua soție a primarului, Elena Ghioc, este licențiată în filosofie și activează ca președinte al Asociației Ploiești pentru Oameni. Cu o experiență de peste 15 ani în marketing și servicii pentru clienți, ea este de peste un deceniu implicată ca voluntar în inițiative civice și proiecte dedicate implicării comunitare. A fost, de asemenea, cofondator și președinte al Inițiativei România, organizație națională care s-a concentrat pe promovarea transparenței, bună guvernare și reforme legislative.