Cel puțin o persoană a decedat și alți opt au fost răniți în urma trecerii taifunului Kajiki peste centrul și nordul Vietnamului. Furtuna, care a atins uscatul luni, a produs rafale de vânt de până la 130 de kilometri pe oră și valuri impresionante de aproape zece metri în Golful Tonkin.
Potrivit autorităților, aproximativ 44.000 de persoane au fost evacuate preventiv, iar alți 325.500 de locuitori din cinci provincii costiere urmează să fie mutați în centre special amenajate. Forțele de intervenție au mobilizat 16.000 de militari pentru a gestiona situația de urgență.
Centrul orașului Vinh a fost inundat, iar străzile au rămas pustii marți dimineața. Mulți comercianți au baricadat intrările cu saci de nisip, iar două aeroporturi interne au fost închise temporar, cu peste 35 de zboruri anulate.
”Nu am văzut niciodată un taifun atât de puternic în orașul nostru”, a declarat un localnic de 66 de ani, care a adăugat că, deși este îngrijorat, înțelege că astfel de fenomene fac parte din forța naturii.
Autoritățile meteorologice avertizează că ploile torențiale vor continua, iar riscul de inundații și deversări violente rămâne ridicat. Taifunul se estimează a slăbi treptat odată cu intrarea pe platoul continental, unde apa este mai rece.
Anul acesta, Vietnamul a fost lovit deja de cinci taifunuri. În primele șapte luni ale anului, peste 100 de persoane au pierit sau au fost date dispărute în urma unor calamități naturale, iar daunele economice se ridică la zeci de milioane de dolari.