Investițiile Fondului de Stat al Norvegiei în firme israeliene au stârnit dezbateri aprinse în contextul campaniei pentru alegerile parlamentare din septembrie. Dezbaterea publică se concentrează pe modul în care cel mai mare fond suveran din lume își administrează portofoliul de active.
Forțele politice de dreapta, care par că ar putea obține o majoritate limitată în legislativ, susțin păstrarea politicii actuale de investiții. Pe de altă parte, partidele de stânga cer retragerea imediată a fondului din companii implicate în acțiunile militare din Gaza, pe care le descriu ca fiind ilegale.
Partidul Socialist de Stânga și-a condiționat sprijinul pentru un potențial guvern condus de social-democrați prin acceptarea unei dezangajări totale. Conform declarațiilor, directorul fondului, Nicolai Tangen, a calificat situația drept cea mai complexă criză din activitatea sa, subliniind riscurile privind încrederea publică în gestionarea celor aproximativ 2.000 de miliarde de dolari.
În ultima perioadă, fondul a decis să vândă acțiuni din 23 de companii israeliene, dar menține încă investiții evaluate la circa 1,85 miliarde de dolari. Ministrul de Finanțe a confirmat că sunt anticipate noi retrageri.
Presiunile asupra guvernului sunt semnificative, acesta fiind criticat atât de opoziție, cât și din interiorul propriului aliament. Fondul, care investește veniturile obținute din petrol și gaze în aproape 9.000 de companii la nivel global, aplică norme etice stricte încă din 2004, interzisând finanțarea unor firme implicate în încălcări grave ale drepturilor omului.