Administrația americană se află în faza finală a unui plan prin care intenționează să transfere aproximativ 20 de tone metrice de plutoniu, provenit din arsenalul nuclear al perioadei Războiului Rece, către companiile energetice din țară. Scopul este utilizarea acestuia ca potențial combustibil pentru reactoarele nucleare, potrivit unor documente și surse apropiate subiectului.
Materialul, obținut din focoase nucleare dezafectate, ar putea fi oferit companiilor la prețuri simbolice sau chiar gratuit, însă acestea vor trebui să-și asume costurile de transport, prelucrare și asigurare a condițiilor de securitate necesare. Inițiativa urmează un ordin executiv emis în luna mai, care prevede reprioritizarea programelor de gestionare a surplusurilor de plutoniu.
Până în prezent, Statele Unite au deținut aceste rezerve în facilități de înaltă securitate, cum ar fi Savannah River sau Pantex. În conformitate cu un acord internațional de neproliferare din 2000, o parte semnificativă din acest plutoniu urma inițial să fie transformată în combustibil MOX, dar proiectul a fost abandonat ulterior din cauza costurilor exorbitante.
Unii experți în domeniul securității nucleare au expresat rezerve față de această nouă inițiativă, susținând că aceasta reia, în esență, un plan anterior care s-a dovedit nesigur și extrem de costisitor. Edwin Lyman, fizician specializat în probleme nucleare, a declarat că „încercarea de a transforma acest material periculos în combustibil reprezintă o repetare a unui experiment eșuat”.
Pe de altă parte, autoritățile americane susțin că această măsură va stimula lanțul intern de aprovizionare cu combustibil nuclear și va spori independența energetică a țării, mai ales într-un context în care cererea de electricitate este în creștere accelerată.
Departamentul Energiei nu a confirmat oficial detaliile planului, menționând doar că evaluează multiple opțiuni strategice în conformitate cu directivele administrației. Se așteaptă ca anunțul oficial și lansarea cererii de propuneri să aibă loc în următoarele zile.