Procurorii militari din Republica Democrată Congo au cerut aplicarea pedepsei capitale împotriva lui Joseph Kabila, acuzat de trădare, crime de război și sprijinirea mișcărilor insurgente. Fostul șef de stat, aflat în exil de peste doi ani, este suspectat că a colaborat cu gruparea rebelă M23, susținută de Rwanda.
Kabila, care a condus țara până în 2019, este pus sub acuzare pentru încercarea de a răsturna prin forță guvernul actual condus de președintele Félix Tshisekedi. Acțiunile grupării M23, active în estul țării, au provocat pagube enorme și instabilitate într-o regiune bogată în resurse naturale, unde conflictele armate persistă de trei decenii.
În mai acest an, Kabila a fost observat în orașul Goma, controlat de rebeli, unde a purtat discuții cu reprezentanți locali sub pretextul promovării păcii. De atunci, prezența sa pe teritoriul național nu a mai fost confirmată, iar procesul se desfășoară în absența sa.
Deși pedeapsa cu moartea a fost reintrodusă anul acesta după o perioadă de moratoriu, nici o execuție nu a avut loc încă. Sentința va fi decisă de Curtea Militară Supremă.