Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a fost primit sâmbătă, 23 august, la Chișinău, de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta a fost prima sa vizită oficială în străinătate din mandat.
Dialogul dintre cele două părți s-a concentrat pe întărirea parteneriatului strategic, cu accent pe securitatea energetică, extinderea infrastructurii rutiere și promovarea schimburilor comerciale și culturale. De asemenea, a fost abordată și chestiunea integrării europene a Republicii Moldova, România reiterându-și sprijinul ferm în acest proces.
În discursul său, Maia Sandu a menționat că proiectele comune desfășurate de cele două țări – de la energie și infrastructură până la investiții și crearea de locuri de muncă – contribuie la stabilitate și aduc oportunități concrete. Aceste inițiative facilitează, de asemenea, parcursul european al Chișinăului.
Ilie Bolojan a participat, de asemenea, la Festivalul „Tezaur Național” din localitatea Horești, raionul Ialoveni, și a avut o întâlnire cu locuitorii satului Bardar. În cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său moldovean, Dorin Recean, premierul român a sublimiat că relațiile dintre cele două state s-au transformat profund în ultimele decenii, devenind un spațiu al solidarității și cooperării.
Recean a apreciat că parteneriatul dintre România și Republica Moldova a atins un nivel frățesc, iar cele două țări se sprijină reciproc atât în fața provocărilor, cât și în momentele de succes.