Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat că nu va accepta creșterea impozitelor aplicate întreprinderilor mijlocii, contrazicând astfel o propunere avansată de partenerii social-democrați din coaliția de guvernare. Declarația a fost făcută în cadrul unui eveniment al Uniunii Creștin Democrate (CDU) desfășurat la Osnabrück.
„Sub conducerea mea, guvernul federal nu va aplica nicio majorare a taxei pe profit pentru companiile mijlocii”, a afirmat Merz în fața delegaților prezenți. Poziția sa vine ca un răspuns la afirmațiile vicecancelarului social-democrat Lars Klingbeil, care nu a exclus posibilitatea unor impozitări mai mari pentru persoanele cu venituri și averi substanțiale.
Merz și-a expresat nemulțumirea față de evoluția guvernării de la preluarea mandatului, susținând că este necesar un efort colectiv mai consistent. El a evidențiat că, deși au fost adoptate măsuri în domeniul migrației și al stimulării economice, rezultatele pot fi îmbunătățite.
Cancelarul a insistat, de asemenea, pe necesitatea unei comunicări mai eficiente între partidele coaliției, subliniind importanța dialogului direct și a colaborării. Merz a mai adăugat că este imperios să se reformeze sistemul de protecție social, adaptându-l la realitățile economice actuale. „Modelul de stat social pe care îl cunoaștem astăzi nu mai poate fi susținut financiar cu capacitatea economică actuală”, a precizat el.
În încheiere, cancelarul a recunoscut că poziția sa poate crea dificultăți pentru partenerii de guvernare, dar a reiterat importanța unității și a demersurilor comune în vederea realizării reformelor necesare.