Curtea Supremă a SUA permite tăieri masive în fondurile pentru cercetarea medicală

În urma unei decizii împărțite, Curtea Supremă a Statelor Unite a permis administrației de la Washington să elimine fonduri substanțiale alocate inițivativelor de cercetare medicală axate pe diversitate. Cu o majoritate de cinci voturi împotriva a patru, instanța a respins blocarea anterior impusă de un tribunal federal din Massachusetts, care considera că eliminarea acestor finanțări constituie discriminare.

Decizia deschide calea pentru reducerea sau întreruperea unor programe de cercetare susținute de Institutul Național de Sănătate (NIH), inclusiv cele vizând sănătatea comunităților marginalizate și studiile legate de schimbările climatice, Alzheimer sau cancer. Aceste tăieri fac parte dintr-un efort mai amplu de restructurare a finanțării științifice federale, care a vizat, în ultimele luni, și alte domenii de cercetare.

Deși decizia Curții Supreme permite aplicarea imediată a măsurilor, aspectele legale nu sunt încă încheiate, iar contestări în instanțele inferioare continuă.