Vlad Pascu va executa 10 ani de închisoare după ce Curtea de Apel Constanța a respins atât cererile de mărire, cât și cele de reducere a pedepsei. Decizia este definitivă și încheie un proces care a durat doi ani și a stârnit numeroase controverse.
Tânărul a fost condamnat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală și părăsirea locului accidentului, după ce, în august 2023, a intrat cu mașina într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropiere de localitatea 2 Mai. În urma impactului, doi tineri au decedat, iar alți trei au fost răniți. Testele au indicat prezența substanțelor psihoactive în organismul lui Pascu la momentul producerii accidentului.
Procesul a fost marcat de multiple amânări și schimbări de judecători. Inițial, dosarul a fost gestionat de o judecătoare care a făcut declaratii neplăcute în sala de audiență, ceea ce a condus la sesizări și la înlocuirea acesteia. Ulterior, un nou complet judecătoresc a preluat cauza.
Părinții victimelor au exprimat nemulțumirea față de sentință, considerând că pedeapsa este insuficientă. Ei au menționat că, datorită unor facilități legale, condamnatul ar putea fi eliberat mai devreme. De asemenea, au criticat modul în care autoritățile au gestionat ancheta și au acuzat existența unor tratamente diferențiate în sistemul juridic.
În prima instanță, Judecătoria Mangalia a stabilit și despăgubiri substanțiale pentru familiile afectate, dar Curtea de Apel a redus cuantumul acordat uneia dintre părțile civile. Sentința a fost motivată prin gravitatea faptelor, efectul asupra ordinii publice și periculozitatea socială a inculpatului.
Acțiunile lui Pascu au avut consecințe și asupra cadrelor polițienești implicate în anchetă, mai mulți oficiali fiind eliberați din funcție sau demisionând în urma anchetelor interne desfășurate după accident.