Guvernul irakian a stabilit un acord-cadru cu gigantul american Chevron pentru dezvoltarea proiectului Nassiriya, care cuprinde patru zone de explorare și extinderea unor câmpuri petroliere deja active. Anunțul a fost făcut marți de primul-ministru Mohammed Shia al-Sudani.
Discuțiile dintre Baghdad și Chevron au fost aprobate încă din 2021, odată cu mandatul acordat Companiei Naționale de Petrol a Irakului de a negocia dezvoltarea resurselor din provincia Dhi Qar, situată în sudul țării.
Obiectivul inițial al autorităților irakiene viza implementarea unor investiții majore în domeniul petrolier, gazier și de injecții acvifere, cu o capacitate estimată la 600.000 de barili zilnic de țiței în primele șapte ani de la demarare.
Conform declarațiilor oficiale, noul guvern adoptă o strategie revizuită în colaborarea cu marile grupuri energetice internaționale, în special cele din Statele Unite, pentru a atrage investiții și a moderniza infrastructura energetică națională.