Rakow Czestochowa cere excluderea lui Maccabi Haifa din competițiile UEFA

Rakow Czestochowa a anunțat că a depus o plângere oficială la UEFA împotriva clubului israelian Maccabi Haifa, cerând excluderea acestuia din toate competițiile europene. Măsura vine ca reacție la un banner afișat de suporterii formației israeliene în timpul partidei dintre cele două echipe, disputată pe stadionul Nagyerdei din Debrecen, Ungaria.

Pe banner a fost scris mesajul „Criminali din 1939”, acuzatie respinsă categoric de clubul polonez. Într-un comunicat, Rakow Czestochowa a evidențiat că mesajul reprezintă o falsificare a istoriei și a adus aminte că polonezii și-au riscat adesea viața pentru a proteja evreii în perioada ocupației naziste.

Clubul a condamnat cu fermitate incidentul și a solicitat UEFA să ia măsuri severe, inclusiv excluderea lui Maccabi Haifa din competițiile europene din cauza încălcărilor repetate ale regulamentului. Meciul, care s-a încheiat cu victoria polonezilor, scor 2-0, a avut loc pe teren neutru din motive de securitate.

Reacțiile nu au întârziat să apară. Atât Ambasada Israelului la Varșovia, cât și Ministerul de Externe al Poloniei au condamnat comportamentul suporterilor israelieni. De asemenea, noul președinte al Poloniei, Karol Nawrocki, a criticat incidentul, subliniind importanța respectării memoriei istorice și a valorilor sportive.