Fiul unui om de afaceri moldovean, reținut în Spania sub acuzația de trafic de droguri

Egor Platon, fiul cunoscutului om de afaceri moldovean Veaceslav Platon, a fost reținut de autoritățile spaniole la solicitarea Interpol, fiind suspectat de implicare într-un dosar de trafic de droguri. Tânărul, în vârstă de 30 de ani, se afla în compania concubinei sale, o ucraineancă de 29 de ani, care a fost și ea reținută.

Potrivit informațiilor disponibile, Egor Platon era căutat la nivel internațional, iar arestarea sa are legătură cu activități ilegale de distribuire a substanțelor interzise. Aceasta nu este prima dată când numele său este asociat unor astfel de acuzații — în 2019, a fost deja reținut într-un caz similar, dar a fost eliberat ulterior.

Situația pare a fi deosebit de delicată, având în vedere și faptul că tatăl său, Veaceslav Platon, se află în prezent la Londra, unde a solicitat azpolitic.